Naționala masculină are un traseu infernal spre Mondiale

Redactor:
Marius Hutu
Naționala masculină are un traseu infernal spre Mondiale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reprezentativa masculină va avea un drum extrem de anevoios pentru a ajunge la Mondialul din Suedia (2011), indiferent de tragerea la sorți (mâine, ora 12:00).

În urmă cu aproximativ un an, handbalul masculin dădea semne că va reveni în elita mondială după ce a obținut calificarea la CM din Croația. Totul a fost însă un foc de paie întrucât tricolorii au ajuns acum chiar și mai rău decât în anii precedenți. România plătește tribut pentru locul patru în grupa preliminară a Campionatului European din 2010 și nu va fi nici măcar cap de serie în prima fază a calificărilor, în care vor intra în competiție naționalele de la locurile 17 în jos din Europa. Dar care este drumul naționalei lui Aihan Omer spre Mondialele din Suedia, de care va depinde în mare măsură și prezența la Jocurile Olimpice de la Londra?

Pasul 1 – Și Olanda mai tare ca România

Tragerea la sorți a grupelor preliminare va avea loc mâine, ora 12:00, la Viena, tricolorii fiind repartizați în urna a doua valorică. Din prima grupă fac parte Bosnia, Belarus, Macedonia, Muntenegru, Olanda, Portugalia și Slovacia. În acest moment, naționala mai depășește doar Belgia, Bulgaria, Cipru, Finlanda, Italia, Luxemburg, Turcia, Feroe și Marea Britanie.

Pasul 2 – Avantaj doar dacă organizăm grupa

Interesant este faptul că meciurile din cele șapte grupe se vor disputa sub formă de turneu, iar dreptul de organizare va fi stabilit tot prin tragere la sorți. Practic, România poate fi avantajată cu acest sistem doar dacă va găzdui turneul. Mai departe merg doar câștigătoarele grupelor. Jocurile se pot desfășura după sistemul tur-retur dacă vor fi de acord toate reprezentativele.

Pasul 3 – Barajul, cu o forță a Europei

Dacă va trece de grupa preliminară, naționala va ajunge în play-off unde va înfrunta una dintre reprezentativele clasate pe locurile 4-12 la CE din Austria. Posibile adversare: Austria, Croația, Cehia, Danemarca, Spania, Germania, Ungaria, Islanda, Norvegia, Polonia, Rusia, Slovenia, Serbia, Ucraina.

"Ne va fi mai greu să ne calificăm în play-off-ul Campionatul Mondial, dar echipele din prima linie sunt abordabile", Gheorghe Goran, antrenor federal

O grupă cu Olanda ar fi cea mai indicată

Dintre capii de serie, Olanda ar fi cel mai accesibil adversar pentru România în grupele preliminare. Valentin Ghionea&Co ar avea șanse de calificare în play-off  chiar și în cazul în care "portocala mecanică" ar obține dreptul de organizare a turneului. În schimb, o grupă cu Muntenegru, Slovacia sau Bosnia ar fi cea mai dificilă variantă.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×